Glazurare de cenușă
„Glazurarea cu cenușă” este o tehnică de glazurare ceramică în care cenușa de lemn este utilizată ca și componentă principală a glazurii. Metoda a fost utilizată pe scară largă în ceramica est-asiatică și a jucat un rol important în dezvoltarea ceramicii tradiționale japoneze.
Cenușa de lemn conține minerale precum calciu, potasiu și silice, care se pot topi la temperaturi ridicate pentru a forma o suprafață sticloasă pe vasele ceramice. Olarii pot prepara glazuri de cenușă colectând cenușa din lemnul ars, spălând-o și cernând-o și amestecând-o cu argilă sau alte ingrediente ale glazurii înainte de a o aplica pe ceramică.
În cuptoarele cu lemne, glazurarea cenușii poate avea loc și în mod natural. În timpul ciclurilor lungi de ardere, cenușa purtată de flăcări se așează pe suprafețele ceramicii. Când cuptorul atinge temperaturi ridicate, această cenușă se topește și formează depozite naturale de glazură. Aceste efecte sunt caracteristice în special metodelor tradiționale de ardere, cum ar fi arderea pe lemne, în special în cuptoarele arderea Anagama.
Glazurile de cenușă produc adesea tonuri de verde deschis, maro sau chihlimbar și pot crea suprafețe texturate sau fluide, în funcție de modul în care glazura se topește în timpul arderii. Rezultatele sunt influențate de mulți factori, inclusiv compoziția cenușii, temperatura de ardere și poziția ceramicii în cuptor.
Glazurarea pe bază de cenușă a fost asociată din punct de vedere istoric cu mai multe tradiții ceramice japoneze, inclusiv ceramica Shigaraki, ceramica Iga, ceramica Tamba și anumite lucrări arse pe lemne legate de ceramica Bizen.
