Tragerea Raku
„Arderea Raku” este o tehnică de ardere a ceramicii în care ceramica este scoasă din cuptor cât timp este încă fierbinte și lăsată să se răcească rapid la aer liber sau în materiale combustibile. Metoda produce efecte distinctive de suprafață și este strâns asociată cu ceramica japoneză pentru ceremonia ceaiului.
Tehnica s-a dezvoltat în Japonia în secolul al XVI-lea și a devenit strâns legată de producția de boluri de ceai folosite în ceremonia ceaiului. Ceramica Raku timpurie a fost produsă în colaborare cu maestrul ceaiului Sen no Rikyū, care prefera ceramica ce reflecta simplitatea și neregularitatea naturală.
În procesul de ardere Raku, ceramica este de obicei arsă la temperaturi relativ scăzute într-un cuptor mic. Odată ce temperatura dorită este atinsă, piesele sunt scoase din cuptor folosind un clește metalic cât timp sunt încă încinse. În funcție de metoda de ardere, ceramica fierbinte poate fi plasată în materiale combustibile, cum ar fi rumegușul sau frunzele, ceea ce creează efecte de reducere și variații de suprafață.
Răcirea rapidă și șocul termic pot produce modele de glazură crăpate, colorații fumurii și alte texturi imprevizibile ale suprafeței. Deoarece procesul de ardere este foarte sensibil la mici schimbări de temperatură și atmosferă, fiecare piesă dezvoltă adesea caracteristici vizuale unice.
Arderea Raku este cel mai strâns asociată cu ceramica Raku, dar tehnica a fost adoptată și de artiști ceramisti contemporani din întreaga lume.
